Productivitatea începe din creier, nu din lifehacks
Discover more from Organizat
Productivitatea începe din creier, nu din lifehacks
Timp de citire: 5 min.
Intro
În spaţiile unde se discută despre productivitate apare ocazional un narativ îngrijorător.
Acesta e mitul că ar exista un app cu AI, un lifehack, un sistem impecabil construit (sau o combinaţie a lor) care ne va salva definitiv şi ne va garanta randament 100% în tot ce facem.
Nu sunt aici să îţi spun că sigur nu există, ci doar raportez că eu nu am găsit acest silver bullet al organizării. Şi crede-mă, am ajuns până la capătul internetului 🙂
Am găsit însă altceva care m-a făcut mai organizat (wink, wink), inclusiv când lucrez cu procese & unelte imperfecte. Uneori nu le pot schimba, însă pot să make the most out of them înţelegând cum
funcţionează creierul,
se formează percepţiile,
se declanşează comportamentele.
Aşadar, azi îţi propun 4 lentile cu care să vezi creierul încât să gestionezi mai bine sentimentul că ești neproductiv. La fiecare îţi spun cum m-a ajutat şi ce idee poţi dezbate cu prietenii vineri seara. (Pentru a evita information overload, ediţia aceasta vine fără o compilaţie de resurse extra).
1. Creierul parlamentar
M-a ajutat să mă accept chiar şi atunci când sunt inconsecvent în decizii. Într-o lume ideală, aş vrea ca ceea ce îmi doresc azi să rămână valabil şi mâine. Uneori nu rămâne, and that’s ok.
Un gând cu care am rămas. Creierul tău nu este o entitate singulară şi cu o voinţă unică, ci seamănă mai mult cu un parlament care ia decizii pentru fiinţa ta. Fiecare partid are propriile sale priorităţi şi interese.
Un partid poate preţuieşte pragmatismul (mănâncă ceva, ACUM!), iar un altul priveşte cu compasiune către exterior (împarte mâncarea ta cu ceilalţi).
În timp, unele decizii le câştigă un partid, iar pe altele opoziţia. Şi inclusiv numărul de voturi pe care le are fiecare partid este în schimbare de-a lungul vieţii. Concluzia? We all contain multitudes.
2. Creierul parior
M-a ajutat să înţeleg funcţiile unui creier care rulează mai multe programe simultan decât am eu tab-uri deschise în Chrome.
O idee de rumegat. La fel ca vecinul de la 2 care ia micul-dejun la Superbet, creierul tău este un aparat care face nonstop predicţii. El caută să ghicească ce vei face mai departe, de câtă energie e nevoie pentru acţiunile respective, şi cum să bugeteze pentru ele.
Spre exemplu, trimiţând sânge în coapse încă dinainte să începi o discuţie dificilă pentru că poate-poate este o situaţie de viaţă şi de moarte şi vei fi nevoit să o rupi la fugă în stradă.
Aşadar, e posibil ca planul pe care ţi-l setezi mental (eg, să bifezi 47 task-uri într-o zi = consum ⬆ de energie) să fie uneori deturnat de o predicţie anterioară a creierului (sâmbăta e pentru pauză = consum ⬇).
3. Creierul dependent
M-a ajutat să identific adicţiile din viaţa mea, contextele care le favorizează declanşarea, şi nevoile psihologice pe care ele le satisfac. Eg:
comportament = binge watching de seriale
context declanşator = ora târzie de seară
nevoia = găsirea unui refugiu psihologic înainte de a înfrunta o situaţie posibil stresantă în dimineaţa următoare
Un concept de reţinut. Dopamina este un neurotransmiţător care este vinovat de responsabil pentru dorinţele aprige pe care le avem. Deopotrivă, tot dopamina ne pune la dispoziţie şi voinţa cu care ne putem opune acelor dorinţe pe care raţional vrem să le eliminăm eg, viciile.
Asta explică de ce nu putem să eradicăm un viciu doar prin voinţă pură, ci e nevoie de obiceiuri şi contexte favorabile.
Capcana este că rezervorul nostru de voinţă (willpower) nu este infinit. Mai degrabă, voinţa e ca un muşchi — folosită intens sau îndelungat, ea se epuizează.
4. Creierul stresat
Mi-a plăcut pentru că are metafore prin care un non-specialist ca mine poate începe să înţeleagă mecanisme biologice şi neurologice. Terminologia medicală am uitat-o ~98%, însă analogiile au mai rămas.
O distincţie de folos. Ce numim noi stres de fapt e compus din
stresori (factori externi),
percepţia noastră despre stresori, şi
stresoreacţie (procese ale corpului care au loc în funcţie de percepţia noastră).
Toţi percepem diferit, aşa încât nu orice stresor duce neapărat la o stresoreacţie puternică. O situaţie socială poate fi raiul pe pământ pentru un extrovert şi o pedeapsă cruntă pentru un introvert.
În plus, nu orice stresoreacţie e nocivă corpului:
dacă stresorul este un examen care
se întâmplă rar, şi
durează puţin
→ atunci stresoreacţia are 🟢 efect pozitiv şi ne oferă o putere mai mare de reamintire.
dacă stresorul este
repetat (o interacţiune frecvent negativă cu şeful), şi/sau
îndelungat (liste interminabile de sarcini dificile),
→ atunci stresoreacţia are 🔴 efect negativ (imunitate scăzută, somn mai slab calitativ, afectarea altor funcţii ale corpului).
Ai ajuns la final. Dacă o idee de aici ţi-a fost utilă, te invit să forwardezi email-ul unei persoane dragi.
Ne revedem în 11 iulie cu idei despre cum să îți organizezi ce ai de făcut într-o zi.